Mercedes-Benz a prezentat noua Clasa A in cadrul unui evenimant de presa la care au participat peste 400 de jurnalisti din lumea intreaga. Modelul sa prezinta cu un exterior evolutiv, dar cu un habitaclu revolutionar.
Prima generatie a Clasei A a aparut in 1997, dar, cu toate ca invatoare, capabil sa ofere mult spatiu interior la o lungime de doar 3,58 m, debutul sau nu a fost chiar onorabil: din cauza centrului de greutate ridicat, automobilul s-a rasturnat la ceea ce a devenit atunci celebrul test al elanului. Insa Mercedes s-a propus un sistem de control al stabiliatatii in dotarea standard, ceva inimaginabil in segment in acea perioada, iar masina a inceput, usor-usor, sa cucereasca publicul. Astazi, la peste 20 de ani de atunci, germanii isi permit chiar sa glumeasca pe acesta teme: la intrarea in hala unde a avut loc evenimentul de prezentare a masinii, ne-a intampinat statuia unui… elan. In marime naturala. A doua generatie, lasata in 2004, a pastrat arhitectura neobisnuita, dar a crescut in dimensiuni si, implicit, ca oferta de spatiu. Iar a treia reiterare, din 2012, a insemnat o schimbare radicala de abordare. In mod ciudat, configuratia a devenit mult mai clasica, dar automobilul, mult mai atragator.

Al patrulea capitol
Noua generatie a Clasei A a fost prezentata publicului dupa ca prototipurile sale sau adunat peste 12 milioane de kilometri parcusi in teste, in toate conditiile posibile, de la Dead Valley, in California, pana in nordului Suediei.
Mercedes-Benz nu se sfieste sa considere modelul ca fiid „noul standard de referinta in clasa autoturismelor compacte”. Este o afirmatie curajoasa, dar sa nu uitam ca vorbim de o marca prestigioasa, obisnuita sa stabileasca standarde. In acest caz, pe langa sistemul de infotainment MBUX(Mercedes-Benz User Experience), despre care vom vorbi mai pe larg ulterior, este vorba si de numeroase functionalitati care, pana recent, erau rezervate segmentului de lux. In premiera, Clasa A se poate conduce semiautomat in anumite situatii, iar blocurile optice Multibeam LED sunt acum disponibile optional.
Designul este fluid si dinamic, desi poate o idee mai putin curajos decat a fost, in 2012, al generatiei anterioare, care a revolutionat prezenta lui Mercedes in clasa compacta. Dar imaginea Mercedes este acolo, iar asocierea stilistica pe care o face cu mai pretentiosul CLS vine clar in avantajul hatchbakului nostru. De altfel, Mercedes numeste actuala sa filosofie de design „Sensual Purity”.
Daca proportiile va par mai dinamice decat in cazul generatiei anterioare, acest lucru se datoreaza ampatamentului mai lung, capotei mai plonjate si arcadelor mai ample ale rotilor, care permit echiparea cu jante de pana la 19 inchi. In plus, cu un coeficient aerodinamic de 0,25, Mercedes ne promite ca noua Clasa A este liderul aerodinamic din segmentul sau.
Marea noutate
Insa ceeea ce este cu adevarat revolutionar e interioarul. Pe langa formele sale moderne, ce evoca in acelasi timp tehnologia (designul gurilor de ventilatie face trimitere la forma unei turbine), arhitectura interioara este caracterizata de stilul avangardist al bordului: in premiera, compartimentul bombat de deasupra „instrumentarului” nu mai e prezent. Suportul ecranelor este pozitionat independent, parand ca plutesc deoarece elemntele vizibile de prindere nu sunt vizible. Acesta e disponibil in trei versiuni: ambele display-uri de 7 inchi (17,78 cm); display de 7 inchi in spatele volanului, respectiv 10,25 inchi (26 cm) pentru cel central; ambele display-uri de cate 10,25 inchi. Sunt oferite acum chiar si mai multe culori ale luminii abientale – 64, de aproximativ cinci ori mai multe fata de versiunea precedenta. Dar, dincolo de design si de ambianta, interiorul se remarca prin noul sistem multimedia, care aduce mai mult decat simple functii tactile pentru display-ul central. MBUX isi propune sa duca experienta utilizatorului la un nivel superior celui actual in lumea auto, printr-o intuitivitate deosebita si o grafica la nivel de jocuri video.
Ecranul tactil face parte din conceptul MBUX touch-control-o triada care cuprinde ecranul tactil, touchpad-ul de pe consola centrala si butoanele controlatee tactil de pe volan. Noile servicii Mercedes me sunt si ele lansate simultan cu noul sitem de infotainment. Acestea includ functii precum Vehicle Tracker, care faciliteaza identificarea locului unde autoturismului este parcat, si trmiterea unei notificari in cazul in care vehiculul parcat sufera o concluzie sau este remorcat. In plus, exista un asistent vocal inteligent, care poate fi activat la comanda „Hey Mercedes” – ce genial! Inteligenta artificiala integrata este importanta pentru a permite masinii sa inteleaga mai mult decat comenzi directe. Daca spui „mi-e frig” masina trebuie sa creasca temperatura. Daca intrebi „voi avea nevoie de ochilari de soare maine?” trebuie sa asocieze ideea de ochelari de soare cu prognoza meteo si sa-ti respunda.
Clasa A ofera mai mult spatiu pentru umeri si coaste. Portbagajul este mai mare cu 29 de litri fata de al modelului precedent, masurand 370 de litri. Datorita noilor blocurilor optice din spate, latimea deschiderii a crescut cu 20 cm, iar podeaua compartimentului pentru bagaje este cu 11,5 cm mai lunga. Vizibilitatea a fost de asemenea imbunatatita considerabil, suprafata obturata de montanti fiind redusa cu aprozimativ 10% fata de cazul modeluli anterior.
in acelasi timp, sunt disponibile caracteristici de confort specifice segmentelor auto superioare: optional, pentru prima data in aceasta gama de modele exista functiile de incalzire , dar si de ventilare a scaunelor din fata, completate cu un pachet Multicontour Seat cu functie de masaj.


Plusuri tehnologice
In timpul dezvoltarii Clasei A, o atentie deosebita a fost acordata rigiditatii structurale si punctelor de legatura dintre caroserie, suspensie si ansamblu motor-transmisie, a caror modernizare a permis, conform Mercedes, reducerea semnificativa a nivelului de zgomot resimtit la interior.
Noua Clasa A dispune si de cele mai recente sisteme de asistenta la conducere, in scopul de a oferi cel mai inalt nivel de siguranta activa in segmentul sau, cu functii adoptate de la Clasa S. Pentru prima data, Clasa A se poate conduce semiautonom in anumite situatii. pentru a face acest lucru, sistemul electronic al masinii acorda o atentie deosebita situatiei traficului: sistemele inbunatatite de camere si radare ai permit monitorizarea pana la 500 m in fata. De asemenea, noua Clasa A este primul Mercedes-Benz dezvoltat la noul Centru Tehnologic pentru Siguranta Vehiculelor (TFS). Designul structurilor autoturismului incorporeaza concluzii obtinute in urma cercetarilor desfasurate la acest centru.
La lansare, Clasa A va fi disponibila cu trei variante de motorizare, toate in combinatie co o transmisie 7G-DCT cu dublu ambreiaj: A200 (163 CP, consum mixt de 5,1 l/100 km), A250 (224CP,6,01/100 km) si dieselul A180 d (116 CP, 4,1 l/100 km).
Noua Clasa A va fi disponibila la comanda incepand cu luna martie, iar primele livrari se vor face incepand cu luna mai.